„Mulți dintre managerii de spitale care sunt acum în funcție trebuie să plece. Am întâlnit manageri care cu bani puțini și resurse limitate au făcut lucruri extraordinare. Dar am întâlnit și cazuri diametral opuse. Consider că la Agenția Națională de Transplant (ANT) lucrurile trebuie să meargă cu totul altfel decât până acum. Câteodata, pentru a face schimbări ai nevoie și de alți oameni. Vom vedea dacă acesta este și cazul ANT. Problemele pe care le-am pus pe tapet mă aștept să fie rezolvate. Faptul că nu au primit raportul corpului de control nu poate fi decât o glumă. Acesta a fost transmis Agenției Naționale de Transplant imediat ce a fost finalizat, avem chiar un punct de vedere care a venit săptămâna trecută de la ANT. Dacă din 2.000 de pacienți compatibili sunt 50, atunci trebuie să existe criterii clare de departajre a acestor pacienți. Aștept să văd care sunt acestea, să văd dacă de la un centru la altul diferă aceste criterii. Treaba ANT era, nu de ieri de azi, să stabilească aceste criterii și să se asigure că sunt respectate”, a declarat ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, prezent fiind la conferința de lansare a primei școli de business din România dedicată profesioniștilor din sistemul de sănătate.
Ministrul Sănătății a anunțat, sâmbătă, că verificările Corpului de Control la Agenția Națională de Transplant au fost finalizate, fiind descoperite nereguli „grave”, echipa de control constatând că procedurile și criteriile de transplant nu există.
„Problemele nu sunt deloc noi, există rapoarte de mulți, mulți ani, problemele sunt aceleași. În general, când lucrurile sunt clare, atunci poți să le și explici. Așa că îi rog să explice cum sunt actualizat listele pentru fiecare organ, sunt chemați pacienții o dată pe an, se fac analize, cum sunt contactați pacienții? Sunt proceduri foarte simple, ar trebui să le explice. Nu este legal ca actualizarea registrului național de transplant să se facă anual. Cred că este profund imoral, suntem în urmă cu câteva zeci de ani, cred că trebuie să avem reguli de transplant la nivel național, cred că transportul organului dintr-o parte în alta nu ar trebui să pună probleme majore. (…) Donatorii sunt persoane decedate, deci presupun că dorința lor nu a fost cercetată, dar că familia nu mai vrea să doneze organe pentru că ministrul Sănătății a spus ceea ce toată lume știa, că dacă ai un anumit statut social ai mai multe șanse să primești organul de care ai nevoie, atunci acesta e un lucru pe care nu pot să îl înțeleg”, a mai declarat ministrul Sănătății.
Vlad Voiculescu a precizat că primarul Capitalei, Gabriela Firea, și-a dat acordul pentru realizarea unui control la Spitalul Sfânta Maria.
„Nu am fost niciodată la Sfânta Maria și nu îmi dau cu părerea decât pe baza documentelor pe care le primesc de la specialiști. Am primit cu bucurie acordul de la doamna primar, iar Corpul de Control va merge la Sfânta Maria și vom avea, așa cum am anunțat, o comisie internațională de analiză în datele de 8 și 9 decembrie”, a mai precizat ministrul.